< Înapoi la Întrebări frecvente
Cum este calculată nota în funcție de punctele din oficiu
În mod implicit, toate testele de pe aplicația ASQ au un singur punct din oficiu.
La configurarea unei evaluări, poți stabili ca toate notele testelor din cadrul acelei evaluări să aibă de la 1 până la 4 puncte din oficiu.
Calculul notei se face proporțional și echitabil pentru toți elevii în funcție de punctele din oficiu.
Ca un contraexemplu, o modalitate simplificată de notare ar fi de a da tuturor elevilor un test cu 1 punct din oficiu, iar la final, pentru că profesorul nu dorește să treacă nota 1 în catalog, cei care au obținut note mai mici sau egale cu 3 vor primi nota 3 în catalog. Asta înseamnă că atât cel care a obținut nota 1 la test (niciun răspuns corect), cât și cel care a obținut 3,40 (a dat câteva răspunsuri corecte), vor avea aceeași notă minimă în catalog: 3.
Continuând cu același exemplu, un calcul corect este următorul:
- elevul care a obținut nota 1, pentru că nu a dat niciun răspuns corect, primește 3 în catalog;
- elevul care a obținut nota 3,40 înseamnă că a primit de fapt 2,40 puncte din 9. A răspuns corect în proporție de 26,6% (a rezolvat un sfert din test). Astfel, pentru că avem 3 puncte din oficiu, vom acorda 26,6% din 7 puncte. Vom oferi deci 1,87 puncte din 7, plus cele 3 din oficiu, adică nota finală 4,87.
Toate aceste calcule ce țin de proporționalitatea punctajelor în funcție de punctele din oficiu sunt realizate automat la toate evaluările ASQ. Dacă stabilești deci 4 puncte din oficiu la o evaluare, toate notele de 1 se transformă în 4, iar restul notelor sunt calculate proporțional conform regulilor de calcul de mai sus.
Același calcul echitabil se păstrează chiar dacă dai elevilor teste cu un barem prestabilit. Atunci când se stabilește baremul pentru fiecare răspuns, acel barem înseamnă de fapt o valoare proporțională dintr-un total de 9 puncte. Când schimbi punctele din oficiu, se păstrează această proporționalitate.